Ai nevoie de un avocat?
         "A trai inseamna a lupta" - Seneca

More Website Templates at TemplateMonster.com!

Despre divort in noul Cod civil


    Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, publicată în Monitorul Oficial nr. 511/24.07.2009, modificată prin Legea nr. 71/2011 aduce schimbări în aproape toate domeniile dreptului privat, instituind noi reglementări care reglementeaza raporturile de drept civil, dreptul familiei, drept comercial, etc. Abrogand Legea nr. 4/1953 privind Codul familiei, noul Cod Civil aduce modificări importante asupra normelor de drept ce reglementează raporturile de familie.
    Până la intrarea în vigoare a noului Cod Civil, procedura divorţului era reglementată de art. 37 şi urm. Codul familiei. Desfacerea căsătoriei se putea realiza: prin acordul părţilor, la cererea ambilor soţi; atunci când din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi erau grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai era posibilă; la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate făcea imposibilă continuarea căsătoriei. Divorţul se putea pronunţa din vina unuia dintre soţi sau din culpă comună.
In principiu Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, reformulează cazurile de divorţ prevăzute de vechea reglementare, aducând însă şi un nou motiv. Astfel, art. 373 din Legea nr. 287/2009 reglementează un nou caz care poate determina desfacerea căsătoriei, şi anume separaţia faptica dintre cei doi soţi, separaţie care trebuie să dureze cel puţin 2 ani.
    O alta noutate referitoare la divorţ o reprezinta divortul pe cale administrativă sau notarială, procedura reglementata prin dispoziţiile art. 375 al.2 din Noul Cod Civil, procedură care va putea fi aplicată şi în situaţia în care din căsătorie au rezultat copii, insa cu condiţia ca soţii să se înţeleagă asupra tuturor chestiunilor accesorii divortului (numele de familie de după divorţ, exercitarea împreună a autorităţii părinteşti, alegerea locuinţei copiilor după divorţ, maniera de exercitare a drepturilor de legături personale, contribuţiile fiecăruia la cheltuielile de creştere, educare şi pregătire profesională a copiilor).
    În ceea ce priveşte desfacerea căsătoriei pe cale judecătorească, noul Cod Civil păstrează aceeaşi nota ca şi vechea reglementare.De asemenea, instanţa care soluţionează divorţul se va pronunţa prin aceeaşi sentinţă şi asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copii minori din căsătorie.
    Se introduce conceptul de autoritate părintească iar regula generală este că aceasta se exercită în comun de ambii părinţi chiar şi ulterior desfacerii căsătoriei. Cu toate acestea, “…dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăste ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
    Aşadar, observăm că dispare noţiunea de încredinţare a minorului ca urmare a divorţului, astfel cum aceasta era definită de vechea reglementare.
    Totodată, prin sentinţa de divorţ, instanţa se va pronunţa şi asupra locuinţei minorului, care va fi la părintele cu care locuieşte “în mod statornic”, sau dacă până la desfacerea căsătoriei copilul a locuit cu ambii părinţi, la unul dintre ei, avand in vedere interesul său superior.
    Noul Cod Civil reiterează atât dreptul părintelui separat de copilul său de a avea legături personale cu acesta, cât şi posibilitatea sesizării instanţei de judecată cu o cerere în acest sens în situaţia în care există neînţelegeri.
    Potrivit prevederilor art. 402 din noul Cod civil, prin sentinţa de divorţ, instanţa va stabili contribuţia fiecăruia dintre părinţi la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale copilului. Aceste obligaţii se vor executa în natură. Se păstrează şi posibilitatea stabilirii unei pensii de întreţinere în bani în favoarea minorului prin sentinţa de divorţ, în situaţia în care se probează că părintele nu îndeplineşte această obligaţie de bună voie. Valoarea pensiei de întreţinere va fi stabilită într-o sumă fixă sau într-o cotă procentuală de - până la o pătrime din venitul lunar net al părintelui pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii.

xx

Despre revendicarea unui imobil nationalizat


    In conformitate cu prevederile deciziei in interesul legii pronuntata de ICCJ nr.XXXIII din 2007, imobilele nationalizate de Statul Român, cu titlu sau fara titlu, pot fi revendicate in conditiile dreptului comun prin promovarea actiunii în revendicare in baza art 480 C.civ.

    Actiunea in revendicare , intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, este admisibila, in prezenta anumitor conditii, ce se cer intrunite cumulativ:

1) imobilul revendicat trebuie sa se afle in patrimoniul Statului Roman la ora promovarii actiunii, adica sa nu fie instrainat catre chiriasi,ori trecut in patrimoniul privat in procedura privatizarii.
2) reclamantul sa faca dovada titlului sau de proprietate (ori calitatea de mostenitor al fostului proprietar tabular, acolo unde este cazul).

    Admisibilitatea actiunii in revendicare este dezvoltata in motivarea deciziei in interesul legii nr. 33/2007 a ICCJ, dar rezulta si din economia dispozitiilor art.2 din Legea 10/2001 care stabileste in concordanta cu principiile continute in art. 6 alin.(1) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si ale art.1 din Protocolul aditional din 20.III.1952 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ca fosti proprietari ai imobilelor preluate abuziv sau fara titlu de catre Statul Roman, isi pastreaza calitatea de proprietari ai imobilelor, iar actele prin care se dispune restituirea sunt doar o formalitate ce nu are efect asupra transferului proprietatii.

    Revendicarea imobilelor nationalizate, in acest context, are ca motiv determinant preluarea abuziva a acestora in patrimoniul statului, in contra dispozitiilor legale si ale principiilor de protejare a dreptului de proprietate continute in normele internationale.

xx